ONG-urile de media condamnă orice manifestare de discurs de ură la adresa jurnaliștilor

ONG-urile de media condamnă orice manifestare de discurs de ură la adresa jurnaliștilor Foto simbol: dhakatribune.com

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă orice manifestare de discurs de ură la adresa jurnaliștilor, indiferent din partea cui vine și de contextul în care sunt făcute afirmațiile. Într-o declarație, citată de IPN, ONG-urile de media condamnă afirmațiile deputatei Partidului Liberal Democrat Maria Ciobanu, ”care a reacționat într-o postare pe Facebook, într-un stil lipsit de toleranță, la opiniile transmise de jurnalistul Victor Nichituș: „Simt cum mi-aș dori să-l trăsnesc în moalele capului””.

Semnatarii declarației atenționează, repetat, că discursul de ură nu are nimic în comun cu libertatea de exprimare, inclusiv pe rețelele de socializare. Aceștia îndeamnă toți cetățenii, în primul rând demnitarii și funcționarii publici, să manifeste un comportament decent și corect în relațiile cu presa. Totodată, ONG-urile de media reamintesc faptul că, atunci când nu sunt de acord cu modul în care jurnaliștii își fac meseria, cetățenii sunt în drept să sesizeze Consiliul de Presă, Consiliului Coordonator al Audiovizualului și alte structuri, care vor examina cazurile respective și vor aplica măsuri de rigoare.

„Facem apel către reprezentanții mass-media ca, prin munca pe care o fac, să dea dovadă de corectitudine profesională, să nu se angajeze în campanii de promovare a politicienilor și să se ghideze de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova”, se spune în declarație.

Semnatarii declarației sunt Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Centrul „Acces-info” şi RISE Moldova.

CELE MAI RECENTE STIRI

Lasă un răspuns