Noul director al Radio Europa Liberă din România

Noul director al Radio Europa Liberă din România

Jurnalista Elena Vijulie Tănase, care a plecat în urmă cu câteva săptămâni de la postul Digi 24, va conduce platforma digitală Radio Europa Liberă din România, transmite Paginademedia.ro.

Elena Vijulie va fi, de la 1 septembrie, director al Radio Europa Liberă. Poziția a fost deținută, până în urmă cu câteva luni, de Sabina Fati.

Contactată de Paginademedia.ro, Elena Vijulie a confirmat informația, fără a da alte detalii.

Radio Europa Liberă și-a relansat serviciul media pentru România la sfârșitul anului 2018.

Serviciul Radio România Liberă a fost relansat, dar nu ca post de radio cu licență, ci sub forma unei platforme online de conținut.

La relansare, Sabina Fati a fost numită coordonator al proiectului.

Elena Vijulie, plecare după opt ani la Digi 24

La sfârșitul lunii iulie, Elena Vijulie pleca de la Digi 24.

"Este o demisie amânată", spunea atunci Elena Vijulie Tănase.

Jurnalista pleca de la Digi 24 după opt ani. Venise la postul de știri în august 2012, ca șef al departamentului politic. Ulterior, a realizat o serie de emisiuni și proiecte de istorie recentă.

CELE MAI RECENTE STIRI

Lasă un răspuns